Câte ceva din (ne)adevărul electoral…

Stimați și dragi prieteni, cetățeni!

Profund nestimați trolli și oameni răi, care continuați să mă atacați pe nedrept.

Nu am vrut să deschid cărțile, de ce m-am retras din cursa alegerilor parlamentare, contând pe bunul simț al patronilor voștri. Însă văd, sunteți mult mai răi, decât cei obișnuiți.

De la 18 decembrie până la 24 decembrie am așteptat vre-o replică oficială sau personală de la cei care mă condamnau, pe urmă de la data de 27 decembrie, 2018 până la data de 02 ianuarie, 2019, am așteptat că mintea oamenilor se va limpezi și vor coborî la adevăr, cu picioarele pe pământ, orgoliul, aroganța și mândria va fi înlocuită cu înțelepciune și gândire, judecată propriu zisă.

Dar, cu regret acestea au degenerat în mai rău încă.

Videopostarea aceasta a fost exact cauza după care m-am condus, încă din vară, când am decis să candidez pe circumscripția nr.33.

Eram convins că nimeni din candidații prezenți, cei mai principali, nu vor candida acolo, unde unii reprezentanți puternici ai societății civile se vor bate cu alții, din poiata de la guvernare.

Când s-a început războiul acesta, am încercat să începem un dialog, să găsim ceva soluții, să luăm atitudine cu referință la criteriile declarate de ei înșiși, însă am primit înapoi refuz categoric, altfel nu pot cataloga.

Mă gândeam că vor discuta alte oferte, oportunități, alternative, voi face parte a echipei, poate pe altă circumscripție sau în alte condiții. Totul absolut ca nuca de perete.

Orice alte circumscripții au fost catalogate ca diversiune pusă de Plahotniuc la cale și să se realizeze prin mine

Și astea, în condițiile, când au fost declarate libertățile de a selecta cei mai buni și cu merite deosebite persoane din societate.

Acum vă declar din toată inima, că am renunțat la alegeri numai din cauza ca să nu afectez procesul de răsturnare a carului de captivitate, astfel să nu devin parte la mizeria care va instala oficial regmul de capturare cu acte în rdine.

Spuneți voi, dragi cetățeni, este echitabil așa comportament?

De ce nu s-a ținut cont de cele asumate, declarate, de acele angajamente care politicienii și le asumă?

Devine ridicol să mai cred că schimbări se vor realiza, mai ales, când țapii falși împung aiurea în aer.

Eu am făcut tot ce poate face un om, pentru ca să trezesc, să audă anume ei, dar au rămas surzi și muți.

Acum vreau să vă mai spun ceva. Deunăzi am primit un mesaj la poșta electronică cu un conținut ceva de tipul, dacă preluăm guvernarea o să rămâi fără lucru în genere, așa cum ți-au făcut-o alde Filat cu Plahotniuc. Zilele următoare o voi publica originalul.

Există dreptate, se va face dreptate aici? Nu.

Numai forțele care nu-s afectate de bani, orgoliu și aroganță pot efectua schimbări, în rest este doar dorință proprie, visuri, ba chiar mendre personale.

 

0

Leave a Reply