Nori negri de asupra Băncii de Economii 2

Situația din sistemul financiar – bancar din Moldova, în anii precedenți a avut de suferit enorm din cauza atacurilor asupra lui și a acțiunilor ilegale anterioare.

Guvernul a elaborat un pachet de măsuri foarte aspre, în scopul protecției sistemului bancar și financiar din Moldova contra banditismului și criminalității financiar – bancare, care au afectat acesta în ultimii doi ani. Acest pachet de reglementări a fost aprobat de Parlament la data de 7 martie 2013 și a intrat în vigoare la data de 5 aprilie.

Însă acestea vin puțin întârziat pe de o parte, iar pe de alta vor crea unele probleme de ordin procedural atât pentru investitorii autohtoni, cât și străini. Unele aspecte sunt foarte dure și pot avea efectele contrare celor așteptate, mai ales la capitolul termene de acceptare și înregistrare.

Atâta timp cât legile financiar – bancare  vor fi ignorate, încălcate flagrant și interpretate eronat de către cei, ce la adoptă și de cei care sunt obligați să le execute, orice lege nouă nu va avea nici un efect pozitiv.

Dacă analizăm comportamentul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), CNPF, CNA, SIS, PG și a altor structuri față de atacurile raider, deposedarea de bunuri și proprietăți, alte acțiuni de genul acesta, putem presupune că nici această lege nu va funcționa și nu se va respecta. Toți conducătorii structurilor menționate au acoperire și protecție politică și vor face în continuare ce doresc și cum doresc, neluând în considerare legea.

Situația actuală la BEM creează cel puțin nedumeriri, chiar și în condițiile când s-ar părea că – gata, totul va fi bine. A fost desemnată o comisie parlamentară, care funcționează. Însă spre mirarea experților, aceasta, se pare, își face treburile, presupun personale.

Care este totuși situația cu Bănca de Economii în prezent?

Faptul că, Comisia Parlamentară (CP) care investighează activitatea BEM și sistemului bancar este condusă de PCRM și are cei mai mulți reprezentați ai acestui partid, nu este deloc întâmplătoare.

  1. În primul rând ei trebuie să-și apere pielicica de gafele din trecut față de această bancă. Cum s-a făcut posibil ca, în modul cel mai obraznic conducerea BEM-ului de guvernarea comunistă, să acorde credite cu încălcarea directă a legislației, în modul cel mai impertinent și rușinos (http://www.zdg.md/politic/prietenia-dintre-pcrm-si-bem).
  2. Aceste credite, presupun, nu au fost acordate atunci fără acceptul Băncii Naționale. Gvernator al acesteia pe acele timpuri era Leonid Talmaci. Toată lumea se întreba cum acest guvernator a fost atât de iscusit de a fi acceptat și de a găsi limbă comună cu  toate guvernările anterioare. Răspunsul este evident.
  3. Respectiv, membrii comuniști din Comisia Parlamentară sunt acum obligați să apere fostul său coleg, care folosind acțiuni cu caracter infracțional a acordat credite:
  •  Fără acoperire și garanții.
  • Cu gaj care se interzice strict de legislație.
  • Clienților cărora prin lege li se interzice de a li se acorda credite conform statutului său.
  • Cu gaj la preț mai mic de câteva ori decât suma creditului.
  •  Cu gaj la preț umflat.

În prezent vedem același comportament al BNM față de BEM și acțiunile întreprinse.

Presupun că scenariul față de BEM a fost elaborat cu aproximativ 5-6 ani în urmă și ar include câteva etape:

  1. În toamna anului 2012 BNM s-a convins că noua administrație a BEM nu va ceda în fața infractorilor, deoarece a luat toate măsurile de protecție și a început să reanimeze funcționarea BEM, după atacurile mortale care le-a a avut de suferit aceasta în ultimii ani.
  2. Nu se exclude faptul că o măsură, conform posibilului scenariu, a  fost și că BNM a dispus majorarea capitalului normativ începând cu 01 ianuarie 2013. Aceasta a avut drept scop o măsură concretă pentru BEM, însă ca să pară credibili, BNM a luat aceasta decizie pentru tot sistemul. Conform scenariului s-a cunoscut din timp că acționarii minoritari nu vor vota majorarea capitalului.
  3. Falimentarea Băncii de Economii cu orice preț. În primul rând aceasta le este comodă PCRM. Va fi formată o comisie de lichidare în frunte cu un administrator tot din tabăra ceea, care își dorește falimentarea BEM. În cazul declarației de insolvabilitate apare o speranță ca creditul de zeci de milioane de lei împrumutat de PCRM va fi trecut la pierderi.
  4. O altă latură a situației de insolvabilitate constă în faptul că un oarecare (Jhon) din afara țării, se va oferi să cumpere datoriile acestei bănci în schimbul redobândirii licenței de activitate.
  5. Acest Jhon va face o înțelegere cu comuniștii și vor accepta un memorandum privind datoria lor, care în condiții speciale va fi restructurată și subevaluată la un preț de nimic.

În aceste condiții nu se exclude faptul ca oficiul PCRM de pe strada Armenească să devină Headoffice al noii bănci.

Însă până atunci mai există alte probleme care vor fi depășite cu ajutorul acestei comisii parlamentare, presupun manipulată din umbră.

În concluzie:

  • Comisia Parlamentară condusă de PCRM îl va proteja la maximum posibil pe fostul președinte al BEM Grigorii Gacichevici.
  • Vor fi mobilizate toate instrumentele și pârghiile posibile și imposibile de comun cu alți membri, care au interesul de a proteja alte persoane implicate în scandaluri la BEM, aceștia posibil de la formațiunea PD, ca să împartă beneficiile. Unii pentru a nu rambursa creditul primit ilegal, iar alții ca să legalizeze acțiunile anterioare  ale unor oligarhi. Cel puțin asta reiese din declarația deputatului PD Valeriu Guma,  membru al comisiei (http://www.zdg.md/politic/prietenia-dintre-pcrm-si-bem).
  1. Decizia acționarilor minoritari era una de așteptat. În realitate nu se cunoaște cine sunt și cum și-au expus votul lor, dat fiind faptul că nu s-au prezentat nici o dată la adunări. Această decizie a lor nu este întâmplătoare și are drept scop tergiversarea legalizării deciziei Guvernului de a majora  capitalul social al BEM, care respectiv va conduce la retragerea licenței BEM.
  2. Toate acțiunile ”acționarilor imperceptibili” denotă faptul că aceștia sunt dirijați din umbră. În așa fel o altă decizie nu poate fi. Deci trebuie să ne așteptăm că acționarii minoritari își doresc lichidarea BEM.
  3. CNA este condusă de reprezentanții PD, care investighează cazul fostului președinte al BEM. Săptămâna trecută acesta s-a mai ales cu un dosar penal și nu se exclude faptul că-l mai așteaptă încă câteva dosare. Aceasta relevă că prin acțiunile de coerciție, PD impune PCRM să accepte anumite condiții de joc pentru a-i disciplina în cadrul comisiei.
  4. Guvernatorul BNM tace. A trecut orice termen limită pentru BEM. De ce se întâmplă aceasta? Presupun că BNM așteaptă să vadă cine pe cine îl va încovoia. Or, acțiunile BNM ar trebui să fie prompte în situația dată.
  5. Cred, Parlamentul nu întâmplător a tergiversat aprobarea deciziei Guvernului de a majora capitalul social cu 200,0 milioane lei. În cazul demiterii Guvernului acesta nu mai are voie să aprobe alte decizii și să propună Parlamentului spre aprobare.

Toate acestea au fost foarte bine planificate din timp, premeditate și impuse spre a fi implementate.

Ce se poate întâmpla în situația creată?

Există două scenarii:

  1. În cazul când acționarii minoritari se opun, atunci BEM nu poate să majoreze capitalul social, deoarece pentru aceasta se cere ¾ de voturi. În acest caz,  Guvernul nu poate vărsa în capitalul social acele 200 milioane lei. În rezultat BNM va interpreta aceasta că BEM nu și-a onorat obligativitatea impusă de autoritatea monetară (BNM). În cazul acesta BNM va forma o comisie care se va expune pentru retragerea licenței de activitate.

Dacă admitem că situația menționată mai sus se va materializa, atunci va apărea un domn, care se va oferi să cumpere datoriile BEM la un preț de nimic. Acesta va finaliza scenariul pe o notă foarte optimistă și pozitivă – pentru cei sau pentru cel, care a dirijat toată operațiunea din umbră. Va fi interpretat ca colacul de salvare al BEM.

  1. Statul are dreptul exclusiv să intervină prompt în cazurile când apare una sau mai multe amenințări la securitatea națională. În cazul dat avem de afacere cu securitatea financiar – monetară, care impune direct dilema existenței în continuare a statalității Republicii Moldova.

În asemenea situații Parlamentul este obligat să elaboreze un alt plan de măsuri, care ține de naționalizarea BEM, cu toate consecințele de rigoare. Anume acest plan a fost susținut de membrii PCRM din comisie și este clar de ce anume. Dar, și aceștia ar putea să rămână dezamăgiți. În cazul naționalizării acționarii imperceptibili vor primi costul investiției sale numai dacă comisia de cercetare va confirma legalitatea calității lor de acționar. Costul oferit de stat va fi de cel mult prețul unei acțiuni BEM pe piață la ziua stabilirii legalității acestora. S-ar putea întâmpla că prețul unei acțiuni BEM la acel moment va fi echivalentul lui ”zero”.

Oricare ar fi scenariul realizat, fiecare din fracțiunile parlamentare vor demonstra clar, de partea cui sunt. De partea găștii de criminali economici, care a furat banca ca s-o aducă la faliment și s-o privatizeze? Sau de partea statului și a poporului, despre care așa de mult le place să vorbească aleșilor poporului.

 

 

0

2 thoughts on “Nori negri de asupra Băncii de Economii

  1. Pingback: Nori negri de asupra Băncii de Economii |

  2. Pingback: Nori negri de asupra Băncii de Economii | 24Moldova.Info

Leave a Reply