Știm că miliardele pleacă, ei și ce…

În ultimele zile tot mai mult mă conving că trăim ca în poveste. Toți au știut despre furturile miliardelor. A știut și Leancă, Drăguțanu. Timofti, Lupu, Plahotniuc, Filat, Ghimpu, Voronin, CNA, PG, cetățenii, toți, toți, toți, au știut că se fură miliardele, inclusiv și toată lumea de peste hotare și de pe alte continente. Ei și ce, se fură, las să se fure, și noi ce putem face?

A ieșit din nou la rampă Guvernatorul BNM, dl Drăguțanu, și s-a mai lăudat încă o dată că, a știut, știe și va ști despre orice tranzacție frauduloasă. Da, este o bună veste că știe, și dacă știe, ce folos din asta…

Multe ori am scris și am vorbit despre faptul că Banca Națională a Republicii Moldova cunoaște în cele mai mici detalii cum s-a făcut furtul miliardelor, cine a organizat aceste furturi, cum au fost împărțite, când au fost furate, în conturile cui au nimerit banii până la un cent.

Guvernatorul Drăguțanu recunoaște că cunoaște foarte bine toate detaliile jafului și a văzut când s-au comis jafurile, însă nu a oprit masacru financiar al statului.

Un om cu mintea trează și rațiune sănătoasă acționează și aplică legea, în așa fel, încât să nu se permită, crime de natura celor, la care BNM este complice –  furturile de zeci de miliarde lei.

Drăguțanu face referință la oarecare legi care au intrat în vigoare numai în luna noiembrie 2014, în baza cărora a decis să intervină și să impună administrare specială la cele trei bănci, din care au fost târâte zecile de miliarde ale moldovenilor.

Pe de o parte este amuzant, pe de alta chiar mă îngrijorează faptul că acest individ, or nu cunoaște legislația deloc, or nu o poate aplica, or nu vrea. Prostia omului, văd, nu are hotare.

Trebuie să fii or tâmpit, or prost, sau și una și alta, ca să nu îți dai seama ce vorbești uneori” spunea un scriitor din evul mediu.

Îmi asum răspunderea declarațiilor, că Banca Națională a Moldovei, începând cu anul 1993, poate interveni ori de câte ori este nevoie, să instaleze administrație specială în orice bancă comercială din Moldova.

Drăguțanu a avut dreptul de a numi administrator special, și în anul 2012, și în 2013, și în 2014.  De ce nu a făcut-o numai el știe. Fie că nu iau permis patronii politici, fie că nu este la locul lui ca funcționar și nu știe a aplica legea. Dar pentru aceasta trebuie să răspundă în fața legii, chiar dacă prostia a luat-o mai sus.

O altă latură, de care Drăguțanu trebuie acuzat penal, este faptul că nu a acționat când a văzut că banii pleacă fără urme. Iarăși, fac referință la declarația lui, prin care zice că numai în noiembrie legea ia permis să intervină. Aceasta este o minciună premeditată, pentru care trebuie tras la răspundere.

Domnule Drăguțanu, cum se întâmplă că părinții copiilor care fac studii peste hotare, vor să le transfere bani, iar BNM le interzice aceasta? Prin Regulamentul Băncii Naționale este interzis de a transfera o sumă mai mare de o mie de dolari.

Cum domnule se poate, ca să treacă un singur transfer în valoare de câteva miliarde, iar dumneata să nu poți face nimic?

Banca Națională a Moldovei, conform legislației, a fost obligată de a opri orice fel, de tipul tranzacțiilor de miliarde, prin orice metodă. Mai mult, BNM are dreptul și obligațiunea de a suspenda orice tranzacție bancară.

De ce domnule Drăguțanu nu au fost oprite tranzacțiile de câteva zeci de miliarde? Legea va permis aceasta.

Guvernatorul de la BNM, Dorin Drăguţanu declară că, în repetate rânduri a informat Consiliul Naţional de Stabilitate Economică. Domnule Drăguțanu misiunea, rolul și sarcina principală a conducătorului Băncii Naționale nu este de a informa, ci a organiza supravegherea și reglementarea bunei funcționări a sistemului bancar prin acțiuni concrete, care recurg din funcțiile de bază a Dvs.

Dacă nu cunoașteți, vă informez, conform dicționarului românesc a supraveghea înseamnă: a păzi, a pândi, a veghea, a urmări, a controla, a monitoriza, etc., dar nu a informa.

Dacă nu știți vă deschid eu secretul, dumneavoastră, instantaneu cu informarea factorilor de guvernare, erați obligat să aplicați alte măsuri, să puneți în aplicație alte prevederi legale ale legislației.

Domnule Drăguțanu, a-ți recunoscut că cunoașteți de la bun început despre mersul  tranzacțiilor frauduloase.

De ce nu au fost sesizate imediat prin canalele fulger CNA și Procuratura Generală? Dumneavoastră  mai știți, dacă nu, vă spun eu, că sarcina combaterii fenomenelor de spălare a banilor revine Centrului Național Anticorupție.

De ce nu ați alarmat CNA imediat, prin canalele fulger, ca în aceiași clipă să fie desantată grupa de intervenții operative și să oprească furturile? Legea vă permite asta doar.

Ce ține de investigațiile de mai departe ale Jafului Secolului, societatea va mai plăti câteva zeci de milioane lei, iar efectul din start va fi apropiat de zero.

 

0

Leave a Reply