CONTABILUL – cea mai importantă profesie

  În primăvara anului 2010, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, a fost declarată Sărbătoarea profesională – Ziua Contabilului. Pentru prima dată în istoria Moldovei a fost constituită sărbătoarea celei mai responsabile și importante profesii din viața social – economică a țării. În așa fel, la 4 aprilie în fiecare an contabilii trebuie să-și sărbătorească Ziua ...

SECTORUL AGRAR SE DESTRAMĂ DOZAT ȘI INTENȚIONAT? 1

Unele carențe alarmante, ce amenință producătorii agricoli. În susținerea dezvoltării producătorilor agricoli am venit cu mai multe analize în ultimii ani. Analizând modificările legislației economice la compartimentul impozitare, dar și comerț, am semnalat unele lacune și neajunsuri, aplicarea cărora vor aprofunda lichidarea sectorului agrar cu totul în Moldova. Ultimele analize și cercetări le-am realizat, luând ...

PROEUROPEANUL GHIMPU RENUNȚĂ LA VECTORUL EUROPEAN? 1

  Cum poți brusc să-ți schimbi poziția pentru care te-ai luptat și ai promovat 22 de ani? Cel puțin este stranie poziția liberalului Ghimpu din ultimul timp. O să încercăm să facem ceva lumină în declarațiile unui politician, car până ieri se ținea cu dinții de drumul spre Europa, însă în ultimul timp dă înapoi, ...

Interese oligarhice ale Procuraturii?

Procuratura este structura, care stă de veghe la executarea legii în orice țară. În Republica Moldova în ultimii 10 ani această structură a devenit cel mai puternic  instrument de influență atât politic cât și economic. Cu ajutorul procuraturii au fost reglate mai multe conturi între persoane de afaceri și demnitari de stat, deposedate mai multe ...

Misiunea FMI și CRIZA răsturnării Guvernului

  Ca rezultat al răsturnării Guvernului din 5 martie, Bugetul de stat riscă să rămână fără 76 milioane dolari, care trebuie să vină de la FMI sub formă de ajutor financiar nerambursabil și 2,612 miliarde lei ajutor gratuit, pentru Bugetul de stat, de peste hotarele ţării pentru Moldova în anul curent, 2013. memorandumul dintre R. ...

Правительственный кризис в Молдове и возможные последствия

Меморандум между Молдовой и МВФ было подписано 28 января 2010 года на три года. Это соглашение предусматривало финансовую помощь Р. Молдове в размере 567 миллионов долларов США. В ноябре 2012 года визит миссии Международного валютного фонда (МВФ) был отложен на февраль 2013 года  по целому ряду причин, в том числе из-за нерешенных проблем в аграрном ...

VASILCĂU TRAIAN A ADUS PREJUDICII MORALE UNUI MARE NUMĂR A POPULAȚIEI RM.

Voxpublika a devenit o platformă de insultări și ofense publice reciproce  între blogheri și comentatori. Ieri, data de 12 martie 2013 pe blogul unui oarecare Vasilcău Traian a apărut o publicație cu denumirea ”CARE NEBUN L-AR MAI VREA PE FILAT PRIM-MINISTRU?” Prin denumirea și conținutul acestei publicații dumnealui a ofensat aproximativ 570,0 mii de cetățeni ...

Deconspirații ale supremației ”egoismului obsedat”? 1

Prospectiva limitată de gândire a unor politicieni. Care de fapt sunt planurile, mizele și gândurile unora, care cetățenii i-au votat și acum au pornit contra  voinței poporului. Din punct de vedere strategic ”cenzura moțiunii” de încredere a Guvernului moldovean, votată la data de 5 martie, a avut doua scopuri bine trasate și gândite. Despre aceasta ...

12 Consecințe grave ale demiterii Guvernului

Demiterea Guvernului Alianței nu a fost cea mai bună acțiune pentru dezvoltarea social – economică a Moldovei. Se poate de subliniat că chiar este una din cele mai nechibzuite și proaste Hotărâri a moldovenilor din perioada după obținerea independenței. În popor bântuie o zicală veche moldovenească: Prostului degeaba îi pui în mână – el scapă ...